Paradis

Un paradis de ganduri, un paradis perfect pentru tine tocmai din cauza imperfectiunilor. Paradisul care te duce la stele, pe mare sau te afunda in nisip. Te joci cu paradisul, inseamna ca risti, viata insasi este un risc, dar pe care il cunosti. Necunoscutul ti se pare a fi un risc mai mare, dar nu, acelasi risc, aceeasi gravitate pluteste langa tine. Fie ca te arunci fara parasuta in bratele cerului, fie ca aluneci in baie si cazi, riscul este peste tot. Depinde de noi daca ii dam atentie sau nu.
Daca ii dam atentie prea mare vom ajunge niste fricosi care nu vor mai iesi din casa, daca nui dam atentie va fi ca si cand ne-am juca cu focul, iar focul... focul arde, viata pe pamant avem doar una, iar noi... noi o irosim.
De ce sa nu traim cum traiau cei dinaintea noastra? Sa traim afara.
De ce vrem in continuare mai mult si mai mult? O sa ajungem sa ne cream roboti.
De ce sa ajungem in acel punct mai plin de riscuri ca niciodata? Trebuie sa ganditi.
Sa ne gandim ca toate masinile, telefoanele, calculatoarele, televizoarele si toate care au aparut dupa ce ne-am nascut strica si mareste riscul.
- Eeee... fara riscuri nu putem trai, ce conteaza ca mai facem o baterie in plus.
O sa ajungem sa traim numai la bec, sa ne hranim cu baterii, sa ne indragostim de o boxa, iar cu telecomanda sa ne miscam mainile si picioarele.
Vom trai intr-o casa de gunoaie. Nui rau, dar nu sunt reciclate. Vom dormi pe un bax de apa gol. Vom folosi pungi, pungile care stiti ca nu au un renume asa frumos, drept paturica norocoasa pe care o stiu de mic. In copilaria copiilor nostri le vom da sa se joace cu metale si rugina. Ei vor fi fericiti, dar nu vor sti cei aia fericire. Vreti sa mai aveti copii cand stiti cei asteapta mai incolo? Dar noi nu facem nimic, stim ca ne indreptam spre partea invizibila mintii, dar vizibila ochilor si nu, nu facem nimic.
- De ce sa miscam noi din degetelele noastre micute si plinute ca sa ii ajutam pe ceilalti? Se pot descurca si singuri.
Cu timpul nici cuvintele rostite nu vor mai avea vreun inteles. Monotonia ne va acoperi pe toti cu o mireasma placuta fara miros si aspect. Vom inghiti acelasi praf pierdut zi de zi pana cand vom considera ca ne-am plictisit. Si atunci, abia atunci iti vei reveni, iti vei recunoaste din nou fostele ganduri... odata cu moartea.