Blocat in basm

Cum sa ai mintea atat de incurcata incat sa ramai acolo pierdut pe la vreun colt de vis cu un maimutoi legat de picior. Mai exista si persoane care cand dorm incep sa viseze lumi fantastice si balauri cu zeci de capete, iar ei sunt eroii legendari care au reusit... au reusit, dar nu au incercat. Incercand si eu sa am momente din astea ma trezesc cu o carte in cap. Iau cartea si citesc odata titlul, il mai citesc odata... unde e titlul? Nu are nici autor. Il deschid si spre marea mea prostie imi dau seama ca e de fapt un caiet. Il rasfoiesc putin si dau si de o foaie, era alba ca si celelalte. Nu stiu de ce, dar am luat un creion si am mazgalit caietul. Cu timpul liniile de creion s-au transformat intr-un castel de hartie. Am rupt o foaie si ea s-a indoit si s-a modelat dupa trupul unui cal. Nervos, izbesc caietul indraznet de perete si il arunc la cos. Pentru a ma enerva si mai tare, din alte hartii isi face aparitia un cap, apoi iese trupul si in final picioarele. Era un mic omulet de hartie care incerca sa ajunga pe masa. Fiind mai repede decat el, il imping si iau foarfeca din sertar. Incercand sa sperii piticu', care era lipit de perete, apar noi oameni. Unul dintre ei incerca sa ma doboare, dar el era doar un mic pitic de hartie. La celalalt picior simteam un fel de muscatura din partea unui caine, care semana mai mult cu leu. Il dau jos dintr-o singura miscare. Pe piciorul eliberat se afla o urma de dinti subtiri.

Plictisit de tot tribu' asta de hartie iau un chibrit, il aprind si le dau foc. I-am ars, dar in curand asa voi fi si eu daca nu fac nimic pentru a stinge focul. Iau cu graba un cearsaf si o perna, le pun pe jos si ma asez. Credeam ca daca voi sta in mijloc focul ma va ocoli. Aveam dreptate, peretii albi au ars, iar eu eram intact. Dincolo de pereti se obsera lumea, lume care se uita la mine cu niste ochi foarte curiosi si cu fetele monotone. De jur imprejur erau ramasite din caiet...