Intalnirea cu diavolul

Au trecut cam 2 zile de cand merg prin nisip si nu am gasit nimic, nimic in afara de cateva foi ingalbenite de vreme pe care nu scria nimic, nimic in afara de cateva pete mici de cerneala neagra. De mai multe ori am vrut sa ma intorc, dar de fiecare data era ceva care ma oprea: hartii, un papagal si un palmier.
Prima data am vrut sa ma odihnesc putin, dar un papagal nu ma lasa, ciupinduma de fiecare data cand inchideam ochii. A doua oara am vrut sa ma intorc la casuta si sa stau linistit acolo, dar in spate ma tot impingea un pom. Iar a treia oara credeam ca m-am ratacit, dar cate o foaie mi-a spus ca e bine pe unde o luam.
Am mai mers vreo 2 zile pana sa dau de ceva. Gasisem o oaza in care am stat un pic, m-am spalat si am plecat din nou. Dupa alte 2 zile am gasit o alta foaie. Aceasta era alba cu multe cuvinte pe ea, intr-o limba ciudata pe care nu o stiam, iar jos in coltul stang era semnata cu 3 litere: Tom. Am intors-o pe toate fetele pentru a intelege ceva, dar fara nici un rezultat. Tot 2 zile au fost pana sa gasesc si altceva. De aceasta data fiind ceva surprinzator, ceva ce nu credeam sa se intample asa curand: lipsa nisipului si aparitia lenta a pietrei.
Eram in acelasi oras in care traiam eu inaint, dar era de parca trecuse o tornada cu putin timp inainte. Toate casele erau ravasite, ferestrele erau sparte, gardurile smulse din pamant si aruncate in alta parte, iar acoperisurile aveau gauri in ele. Era un peisaj pe care nu-l doreai. Era un oras mort. Si cu lacrimile in ochi m-am grabit spre casa in care am locuit. Am trecut pe langa aceeasi strada de unde incepuse totul. Felinarele care s-au stins erau prabusite la pamant. Totul era o ruina.
Acasa, usa era trantita la podea, iar ferestrele erau sparte, peretii erau gauriti si acoperisul nu exista. Pe podeaua aproape intactam erau hartiile care le-am scris eu cu o zi dupa. Am adunat cu tot ce era pe jos si ma uit apoi la una care cred ca nu imi apartine. Era un scris foarte urat: pivnita. Vrand sa se opreasca toate aceste intamplari ma duc la scarile pivnitei. Aproape alergam in jos pe ele, dar cand trebuia sa deschid usa m-am oprit.
Usa era la perete, parca ma astepta sa intru. Totul era intact, biblioteca, cuierul si patul improvizat. Neavand alt loc unde sa ma mai duc cobor spre camera mica de jos. Pe podea era o hartie pe care scria: patul.
Am stat un pic si m-am gandit:
- Ce era cu patul?
- Da-l la o parte...
L-am impins pe jumatate si observ un fel de usa micuta care avea un maner si o incuietoare. O alta hartie: fotografia. Am luat fotografia si parca stiind ce sa fac o intorc, iau cheita, care tinea locul suportului si deschid trapa de sub pat. O alta scara isi facea aparitia. O cobor grijuliu pana ating solul, un tunel din piatra cu multe rafturi doar pe un perete. In rafturi erau caiete si hartii. Crezand ca foaia cu scris ciudat pe care am gasit-o apartinea locului, o pun incet pe un caiet. Mergeam spre capatul tunelului cu un curaj care nu credean sa il am intr-o asemenea imprejurare. In fata mea era un bec ce imprastia o lumina slaba, indeajuns sa vad ca acolo, pe un scaun, era asezat cu spatele spre mine o silueta, citind o carte. De indata ce ajung aproape de el, lasa cartea din mana si se ridica:
- Cine esti? intreb eu.
- Tom.
- Si cum de am ajuns aici?
- Din vina ta, a curiozitatii tale.
- Ce vrei de la mine?
De data asta nu a mai raspuns lasand linistea sa raspunda. Se intorcea incet, iar eu simteam arsuri in palma taiata. Imediat ce s-a intors cu tot corpul am vazut un chip. Un ochi verde, iar eu, uitanduma la el simteam ca ma dezintegrez, ca ma spulber. Dupa putin timp, a intins mana si n-am mai existat.