Stateam si priveam cu ochii mari de uimire statuia de piatra care acum era doar o balta cu apa limpede. Deodata in apa se putea vedea o fata, alba si batrana, cu ochii mici negrii, cu un zambet larg si cu nasul ascutit. De asemenea mai era si o mana, probabil a ei, care ma chema aproape. Am facut cativa pasi spre ea, fara s-o ating. Am aplecat capul sa inteleg ce spunea:
- Multumesc.
- ... Sti cum as putea sa ma intorc?
- Da.
- ... Ai putea sa-mi spui?
- Da.
- ...
- Nu ai cale de intoarcere, singurul mod in care ai putea scapa este sa mergi tot inainte.
- ...
- Daca vrei sa ajungi pana la capat vei avea nevoie de ajutor. Pune apa asta intr-o sticla si du-o la casa de mai incolo. Va sti ce trebuie facut...
- Cine?
A disparut, numai era. Am luat o sticla, care am gasit-o pe marginea drumului. Dar cum sa pun apa de pe jos in ea? Ating apa si ea a disparut. Ma uit in jur si o vad in sticla. Am pus dopul si am plecat mai departe.
sâmbătă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 cuvinte:
Trimiteți un comentariu