In final...

Nu stiu, e bine nu-i bine, dar va spun:
In final am sa vorbesc despre mine, despre cum vad eu in mare si despre cum gandesc.
Sunt blond, am ochii caprui, nu foarte inalt. Am o minte foarte incurcata, care mie imi place. Sunt interesat de orice ma inconjuara, orice exista, exista si la mine in minte. Nici un lucru nu a scapat, totul este acolo sub par, sub piele si os. Nu o sa ma credeti, dar voi incerca sa va explic...
Fiind interesat de tot inseamna ca nimic nu-mi lipseste. Mintea este un tot cu sertare. Sertarele pot fi deschise sau inchise. Ochii la fel, urechile deasemenea. In general am ochii si urechile deschise, chiar si in somn. Nu ma credeti dala care doarme iepureste pentru ca nu sunt. De cele mai multe ori dorm cu fata in sus si am mintea plina de amintiri. Pot spune ca sunt in visator, dar eu nu ma consider. De fapt nici nu sunt. Eu visez, poate, doar la ce exista. Si in final... orice vis va deveni realitate, ceea ce inseamna ca numai e vis. Sunt destul de increzator si de aceea spun de acum : oamenii vor distruge lumea si nu cred ca exista o cale de intoarcere, nu cred ca cineva o poate salva din starea in care e. Starea in care e este frumoasa, cel putin din vederea mea, a unui copil ticnit de 14 ani care se considera mare si tare de-l i-a vantu' de la simpla rafala a vantului. Sunt plapand, dar nu ma rup. In alt final va mai pot spune ca lumea ma considera un prost. Lumea vorbeste de fata cu mine lucruri pe care ei cred ca nu le inteleg, ceea ce e cu adevarat real. Oi fi surd? Oi fi, dar nu sunt prost. Nu-mi place sa fiu considerat prost, dar in unele cazuri da, e bine, dar sa nu exageram. In penultimul final va spun ca sunt plin de ironie, plin de dau pe afara.
Si bineinteles, in ultimul final va spun.... va spun ca am uitat ca exista.