Lupta a doua, dragostea

A doua lupta cu mintea mea este plina de dragoste. Este lupta cu dragostea, este acel tot de care va spuneam. Acum simt gaura lasata de el si simt cum nu se umple. Poate nu am asteptat indeajuns, poate. Dar de ce, de ce am mai dat inca odata fara nici o garantie ca voi primi inapoi si voi umple golul? Pentru ca am inchis ochii, am fost orbit, nu am mai putut vedea din cauza acestei iubiri ireale care in fapt nu a existat decat in mine. Chiat credeam ca exista, dar m-am inselat. Am clipit in momentele in care puteam observa adevarul, nu mi-a pasat. Am trait orbeste in continuare fara intrebari, fara raspunsuri. Am urmat cursul, cursul precedent, cursul pe care l-am trait deja si de care m-am indepartat acum, il urasc din nou.
Am pierdut, ma dau batut, numai incerc. E ca o piatra care stationeaza pe un rau. Apa raului continua sa curga, dar piatra ramane, ea sta singurica si isi aduce aminte.
Acum plang, in gand si pe fata. Imi curg rauri pe fata de la ochi pana la barbie, apoi pe picioare. Simt golul pe care l-am facut tot eu. Tot eu mi-am facut acest rau, tot eu m-am adus in starea in care sunt. Starea pierderii a ceva scump, iar cel mai scump obiect pe care il detine omul este dragostea, dragostea care nu poate fi cumparata, dragostea pura, dragostea pe care nu o poti explica in cuvinte, doar privirile o pot arata intradevar. Iar acum privirile mele nu arata decat tristetea, ruptura din suflet, gaurica.
Am pierdut, iar acest lucru nu-l voi uita. Am pierdut din nou.