Nemurirea...

Toata lumea considera ca poate gasi nemurirea sufletului. Va inselati. Nemurirea sufletului este gasita deja, sufletul nu va muri niciodata, nu se va naste, va ramane acelasi, infinit. Nemurirea trupului nu a fost gasit niciodata, si nici nu se va gasi. Dumnezeu nu ne va da voie sa fim nemuritori trupeste. Ne da viata asta ca sa observam, sa aflam, dar nu sa traim vesnic in ea. Nici nu vei vrea sa traiesti atat, sa vezi lumea si sa faci acelasi lucru zi de zi pentru 200 de ani. Vei dori ceva nou, iar aceea este calatoria sufletului, calatoria pe care dupa ce-ti moare trupul asta vei trece in altul sau vei trai doar in suflet.
Lucrul pe care mi-l doresc eu este sa gasesc nemurirea mintii. Sa ai mintea limpede, nealterata, frumoasa si intortocheata, dar in ansamblu simpla. Mai simpla si mai curata ca lacrima, dar aglomerata cu amintiri si ganduri confuze care le vei descoperi cu timpul. O minte nevinovata de copil care nu-si da seama ce e bine si ce e rau. Curajosul care se pune cu cele mai fioaroase fiinte fara sa-si dea seama de ce face si ce inseamna. Sa iubesti fara sa vrei. Sa te observi cum treci prin toate sectiunile vietii. Iar apoi, dupa ce ai trecut de nevinovatie sa te intrebi. Sa-ti pui tot felul de intrebari.
Ce e raul? Ce e binele? Cine sunt? Ce vreau? Cine ma cunoaste? Ce e aia? Ce inseamna? Ce, ce si ce.
Dupa treci de etapa vinovatiei si ajungi in alta etapa in care predomina cuvintele " De ce ".
De ce exista rau? De ce exista bine? De ce exist? De ce vreau ceva? De ce ma cunosc si altii?...
Etapa pe care nu o pot numi acum, etapa care te pierde cel mai mult, etapa in care NU trebuie sa te pierzi, daca te pierzi acum esti pierdut pentru totdeauna, o simpla etapa.