Dragostea

Este lucrul care te face fericit, care te face sa- ti pierzi timpul pentru altcineva, lucrul care daca il pierzi esti pierdut. Un sentiment dat de la Dumnezeu pentru oameni drept venin, drog. Scrie asta in Biblie? Nu. Dragostea este sentimentul puternic pe care nici familiei nu-l poti impartasi cu totul. Dragostea este un tot, din acel tot dai la familie, la prieteni, la sarmani, la animale si tu ramai fara. Timpul te pierde. La inceput esti mic, nu sti. Mai incolo sti si dai, pierzi o parte pentru familie. Dupa aceea pierzi pentru prieteni, pierzi pentru orice. Tu esti in continua pierdere, nu castigi, desi crezi, doar dai, si dai pentru totdeauna. Nu o vei mai recupera niciodata si vei ramane singur, uitat de lume, fara dragostea pe care ai dat-o, pierdut si amarat, undeva unde nu credeai sa ajungi vreodata. Locul pe care parintii tai ti l-au povestit de mic drept strada, locul unde cei care nu invata ajung, dar tu nu din cauza scolii ai ajuns acolo. Ai ajuns din cauza ta, a preadarniciei tale, a nemodestiei. Asta te-au dus pe drumul acela, cunscut de mic, dar necunoscut acum.
Si stai si te intrebi daca chiar e asa, daca chiar trebuie sa ajungem acolo, acolo unde tu nu credeai. Locul cosmarului parintilor tai de mic.
Cand tu erai mic si invatai de asta, altii erau acolo, se chinuiau sa iasa, isi dadeau toate fortele lor pentru o iesire sau un alt drum, un drum mai bun. Unul pe care tu crezi ca-l vei avea, dar nu e asa.
Te nasti cu nimic si mori la fel, in timpul vietii la fel, nu ai nimic. Niciodata nu ai, obisnuiestete cu ideea, continua sa mergi mai departe fara sa cazi, doar te ridici