Drum catre Dumnezeu 5

Barbatul a terminat de spus si astepta de la mine ceva, o confirmare, o intrebare, ceva. Eu eram uimit, nu intelesesem cine era Acela. Se presupunea ca eu sunt. Dar cum? Nici nu stiu legenda. Am intrat din greseala pe strada asta.
Dupa o perioada de tacere adanca l-am intrebat:
- Si ce ar trebui sa faca Acela acum?
- Sa pleci in cautarea raului, s-o infrunti si s-o birui.
- S-o birui, nici nu stiu pe cine, nici nu am cu ce...
- Ba da.
- ...
- La mine au ramas armele Legendarului, acum este randul tau sa le folosesti.
Se dusese la un cufar de aproape, l-a deschis si a scos din el ceva invelit intr-un fel de carpa.
Mi le-a intins si a spus:
- Poftim, folosestele cu cap.
Am dat carpa la o parte care era de fapt o pelerina neagra cu gluga, plina de praf. Sub era un bat. Semana mai mult cu un baston, mai mare. Era mai inalt decat mine si la capat avea o despicatura in forma de V.
M-am uitat la cel care mi le-a dat. Avea ochii plini de fericire, se uita la mine si apoi la baston.
- Deci, acum incotro ar trebui sa merg?
Nu a raspuns imediat, a mai stat sa se uite la arme. Apoi:
- Ascultati mintea. Ea te va conduce spre Rau, iar atunci vei lupta si-l vei infrange.
Am mai stat un pic, am spus la revedere si am iesit pe usa.
Afara totul se schimbase. Cerul nu mai era la fel de albastru, era noapte, iar luna imprastia o lumina inspaimantatoare peste camp si peste drum. Mi-am pus pelerina pe spate, iar bastonul in mana.
Eram pregatit pentru ce era mai rau, necunoscutul.